-In gara Campulung Moldovenesc-Am pornit pe 4 ianuarie 2010 din Iasi cu trenul de la ora 6 care merge spre Timisoara. Pe la ora 9.30 eram in Campulung Moldovenesc si dupa ce am facut ultimele achizitii am pornit pe la Izvorul Alb cu directia Cabana Rarau.
.jpg)
-start in cucerirea muntilor-Au trecut cam 5 ore pana am reusit sa parcurgem cei 14 km pana la cabana, urcand pe drumul forestier foarte greu accesibil fiind plin de gheata. A fost un drum destul de greu avand in vedere ca aveam rucsacii grei in spate care pe masura ce urcam pareau din ce in ce mai imposibil de dus pana sus.
-Cosmin face poza-
-Cosmin face poza-E....am trecut si peste asta......Am mai facut pauze si am mai spus cate o gluma care ne-au usurat urcusul.
De asta cred eu ca este foarte important anturajul atunci cand mergi intr-o excursie de genul acesta. Este foarte important sa nu apara divergente intre participanti si sa nu existe o atmosfera tensionata. Asta imi place cel mai mult la grupul asta...suntem un grup de prieteni...nu numai cativa studenti pasionati de munte.
Ajunsi sus, la cabana, am dat cu ochii de Pietrele Doamnei care pot zice ca dominau locul. De la fereastra camerei in care am stat primele doua nopti se vedeau cum isi inalta maretele stanci care par imposibil de cucerit.
Dar, culmea ironiei....fiecare din cele trei stanci e parcticabila, cea mai mica fiind accesibila si iarna.
In seara din ziua urcusului ne-am refacut fortele pregatindu-ne pentru aventurile din ziua urmatoare. Am povestit, am spus bancuri si am ras cat pentru urmatoarea jumatate de an...pana la urmatoarea tura.
In a doua zi am facut o plimbare prin zona urcand pe stanci si pe varf.
Am plecat mai intai spre Pietrele Doamnei eu urcand doar o parte ,fiind impiedicate de piciorul pe care am reusit sa il sclintesc la urcare. De sus am avut un peisaj superb....se vedeau toti muntii din imprejurimi cum isi inalta mareti culmile spre cer. Este o senzatie extraordinara sa privesti tot ce se afla in jur pe o distanta de sute de metri.
In timp ce eu am coborat spre cabana, sase din colegi au inaintat pana sus pe stanca a treia. De acolo au facut suficiente poze cat sa ne faca noua (celor de jos) in ciuda si sa ne determine sa ne cataram si noi acolo cu prima ocazie.....cand sper ca eu nu o sa mai reusesc sa ma accidentez.
Am stabilit sa ne intalnim la "prima cladire verde" (Cabana Pastorala) ca apoi sa mergem impreuna catre varful Rarau. In drum am admirat cat de mult s-a putut peisajul, descoperind printre multimea de culmi si Ceahlaul zarit la departare si recunoscut dupa Panaghia.
In sfarsit......mai pe seara am ajuns si noi pe varful Rarau unde am facut o mica pauza pentru o poza si cateva minute de filmare insotite de 2-3 glume dupa care am marit pasul spre Piatra Soimului sa reusim sa urcam pe lumina. Acolo...ce sa zic.....peisajul superb...la fel ca peste tot la munte :) .
-priveliste de pe varf-
-eu pe Piatra Soimului-
Pe la ora 2 am ajuns in golul alpin apropiindu-ne foarte mult de cabana, dar cautand-o prin ceata groasa. Am avut foarte mare noroc de cainii cabanierilor care au inceput sa latre exact la timp scutindu-ne de ceva timp de plimbare in cerc.
Cand am ajuns la cabana, am fost intampinati cu bunavoie si cu un ceai cald care a venit exact la inima. Am fost invitati sa ne facem comozi in camera dupa care ne-am adunat cu totii la masa impartasind pareri de pe drum.
Mi-a placut foarte mult locul acela ... e o cabana
simpla, fara curent electric si fara tot felul de utilitati care ar putea aminti in vreun fel de civilizatia orasului. Acolo m-am simtit cu adevarat la munte. Undeva sus unde nu are acces toata lumea si unde poti sta linistit sa meditezi la nemurirea sufletului :D
In ziua urmatoare era planuit sa mergem catre varf, plan care din pacate nu a putut fi respectat din cauza cetii groase ce nu ne permitea sa vedem mai departe de 5-6 metri.
Spre seara insa, incet incet, ceata s-a mai rarit dandu-ne posibilitatea sa ne bucuram ca suntem acolo.Aveam senzatia ca ma aflu intr-un loc magic in care cineva decide ce, cum si cand sa imi descopere. La inceput mi s-a aratat o bucatica de munte luminata de razele soarelui introducandu-ma treptat in peisaj, dar asta nu a durat mult caci la scurt timp totul s-a acoperit din nou cu ceata.
-priveliste din fata cabanei Giumalau-
Intr-un sfarsit a hotarat sa imi arate unde ma aflu de mai bine de 24 de ore si a dat treptat ceata deoparte aratandu-mi mai intai un deal, apoi cabana in care stateam pe care acum o puteam vedea de la peste 50 de metri si apoi cate un varf muntos din imprejurimi pana ceata s-a lasat in vale formand Marea Alpina. Am vazut inainte poze facute de altii si postate pe diferite site-uri, dar nu am trait pana atunci senzatia aceea. Te simti cu totul aparte atunci cand esti deasupra norilor. Fascinati de frumusetea peisajului am inceput sa facem glume zicand ca suntem "cu capul in nori si picioarele pe pamant".
In acea seara ne-am bucurat de un apus superb cum nu am mai vazut pana atunci. Soarele se lasa incet incet dupa munti, inrosindu-se cerul si intunecandu-se tot mai tare. Dupa superbul apus am ramas cu Doina si Dragos la povesti sub clar de luna si admirandu-ne opera de peste zi (omul de zapada botezat Giumi).
-rasarit pe Giumalau-
Vineri, dupa ce am admirat rasaritul superb care mi-a dat un alt motiv sa ma intorc si dupa ce fiecare din noi si-a scris parerea in registrul de astepta oaspeti in veranda, a trebuit sa ne luam ramas bun de la cabana, cabanieri si de la tot ce ne inconjura si sa ne obisnuim cu gandul ca ne intoarcem la viata obisnuita pe care o are fiecare din noi...cu temele si proiectele de la facultate, lasand in urma un peisaj de vis, dar avand in minte gandul ca ne vom intoarce cat de curand sa mergem si pana la crucea de pe varf.
-cabana la plecare-
Asteapta-ne Giumalaule ca ne intoarcem.
De asta cred eu ca este foarte important anturajul atunci cand mergi intr-o excursie de genul acesta. Este foarte important sa nu apara divergente intre participanti si sa nu existe o atmosfera tensionata. Asta imi place cel mai mult la grupul asta...suntem un grup de prieteni...nu numai cativa studenti pasionati de munte.
Ajunsi sus, la cabana, am dat cu ochii de Pietrele Doamnei care pot zice ca dominau locul. De la fereastra camerei in care am stat primele doua nopti se vedeau cum isi inalta maretele stanci care par imposibil de cucerit.Dar, culmea ironiei....fiecare din cele trei stanci e parcticabila, cea mai mica fiind accesibila si iarna.
In seara din ziua urcusului ne-am refacut fortele pregatindu-ne pentru aventurile din ziua urmatoare. Am povestit, am spus bancuri si am ras cat pentru urmatoarea jumatate de an...pana la urmatoarea tura.
In a doua zi am facut o plimbare prin zona urcand pe stanci si pe varf.
Am plecat mai intai spre Pietrele Doamnei eu urcand doar o parte ,fiind impiedicate de piciorul pe care am reusit sa il sclintesc la urcare. De sus am avut un peisaj superb....se vedeau toti muntii din imprejurimi cum isi inalta mareti culmile spre cer. Este o senzatie extraordinara sa privesti tot ce se afla in jur pe o distanta de sute de metri.In timp ce eu am coborat spre cabana, sase din colegi au inaintat pana sus pe stanca a treia. De acolo au facut suficiente poze cat sa ne faca noua (celor de jos) in ciuda si sa ne determine sa ne cataram si noi acolo cu prima ocazie.....cand sper ca eu nu o sa mai reusesc sa ma accidentez.
Am stabilit sa ne intalnim la "prima cladire verde" (Cabana Pastorala) ca apoi sa mergem impreuna catre varful Rarau. In drum am admirat cat de mult s-a putut peisajul, descoperind printre multimea de culmi si Ceahlaul zarit la departare si recunoscut dupa Panaghia.
In sfarsit......mai pe seara am ajuns si noi pe varful Rarau unde am facut o mica pauza pentru o poza si cateva minute de filmare insotite de 2-3 glume dupa care am marit pasul spre Piatra Soimului sa reusim sa urcam pe lumina. Acolo...ce sa zic.....peisajul superb...la fel ca peste tot la munte :) .
-priveliste de pe varf-
-eu pe Piatra Soimului-Ei...dupa ce ne-am catarat si acolo....ne-am retras la cabana sa ne odihnim pentru ziua cea mare (traseul Rarau - Giumalau).
In a parta zi pe munte am pornit de dimineata spre cabana Giumalau urmand traseul marcat cu dunga rosie. Pe durata traseului am fost insotiti de Nea Voicu si Lupu alaturi de care ne-am simtit in siguranta stiind ca mergem pe drumul corect printre nametii care treceau de genunchi.
Pe acest traseu am avut parte si de vreme.jpg)
calduroasa (la plecare) dar si de vant, ninsoare si viscol pe masura ce ne apropiam de destinatie.
Oricum...traseul a fost superb. A fost primul traseu montan in adevaratul sens al cuvantului pe care l-am facut pe timp de iarna si care mi-a starnit si mai tare pofta de plimbari pe munte (mai ales iarna).
In a parta zi pe munte am pornit de dimineata spre cabana Giumalau urmand traseul marcat cu dunga rosie. Pe durata traseului am fost insotiti de Nea Voicu si Lupu alaturi de care ne-am simtit in siguranta stiind ca mergem pe drumul corect printre nametii care treceau de genunchi.
Pe acest traseu am avut parte si de vreme
.jpg)
calduroasa (la plecare) dar si de vant, ninsoare si viscol pe masura ce ne apropiam de destinatie.Oricum...traseul a fost superb. A fost primul traseu montan in adevaratul sens al cuvantului pe care l-am facut pe timp de iarna si care mi-a starnit si mai tare pofta de plimbari pe munte (mai ales iarna).
Pe la ora 2 am ajuns in golul alpin apropiindu-ne foarte mult de cabana, dar cautand-o prin ceata groasa. Am avut foarte mare noroc de cainii cabanierilor care au inceput sa latre exact la timp scutindu-ne de ceva timp de plimbare in cerc.
Cand am ajuns la cabana, am fost intampinati cu bunavoie si cu un ceai cald care a venit exact la inima. Am fost invitati sa ne facem comozi in camera dupa care ne-am adunat cu totii la masa impartasind pareri de pe drum.
Mi-a placut foarte mult locul acela ... e o cabana
simpla, fara curent electric si fara tot felul de utilitati care ar putea aminti in vreun fel de civilizatia orasului. Acolo m-am simtit cu adevarat la munte. Undeva sus unde nu are acces toata lumea si unde poti sta linistit sa meditezi la nemurirea sufletului :DIn ziua urmatoare era planuit sa mergem catre varf, plan care din pacate nu a putut fi respectat din cauza cetii groase ce nu ne permitea sa vedem mai departe de 5-6 metri.
Spre seara insa, incet incet, ceata s-a mai rarit dandu-ne posibilitatea sa ne bucuram ca suntem acolo.Aveam senzatia ca ma aflu intr-un loc magic in care cineva decide ce, cum si cand sa imi descopere. La inceput mi s-a aratat o bucatica de munte luminata de razele soarelui introducandu-ma treptat in peisaj, dar asta nu a durat mult caci la scurt timp totul s-a acoperit din nou cu ceata.
-priveliste din fata cabanei Giumalau-Intr-un sfarsit a hotarat sa imi arate unde ma aflu de mai bine de 24 de ore si a dat treptat ceata deoparte aratandu-mi mai intai un deal, apoi cabana in care stateam pe care acum o puteam vedea de la peste 50 de metri si apoi cate un varf muntos din imprejurimi pana ceata s-a lasat in vale formand Marea Alpina. Am vazut inainte poze facute de altii si postate pe diferite site-uri, dar nu am trait pana atunci senzatia aceea. Te simti cu totul aparte atunci cand esti deasupra norilor. Fascinati de frumusetea peisajului am inceput sa facem glume zicand ca suntem "cu capul in nori si picioarele pe pamant".
In acea seara ne-am bucurat de un apus superb cum nu am mai vazut pana atunci. Soarele se lasa incet incet dupa munti, inrosindu-se cerul si intunecandu-se tot mai tare. Dupa superbul apus am ramas cu Doina si Dragos la povesti sub clar de luna si admirandu-ne opera de peste zi (omul de zapada botezat Giumi).
-rasarit pe Giumalau-
-cabana la plecare-Asteapta-ne Giumalaule ca ne intoarcem.
