Dor de copilarie...dor de bunici

M-am gândit ca ar fi plăcut pentru mine sa îmi înșir gândurile pe o foaie de hârtie. S-a dovedit mai simplu sa le scriu pe calculator… ce mi-i si tehnologia din ziua de azi… când eram copil nu mă gândeam la așa ceva. Singurul calculator la care aveam acces era calculatorul mamei de la serviciu pe care mă lasă mama sa joc Mario sau Aladin in scurtele si rarele vizite la birou.

Da. In seara asta îmi este dor nebun de copilărie. De jocurile cu sora mea de-a bucătăria din spatele casei bunicilor când mai aveam puțin si dădeam foc la casa având intenția de a aprinde focul într-un mini-cuptor construit din cărămizi. Noroc ca nu am găsit chibrituri fără sa ne vadă mamaia.  Îmi este dor de gospodăria in toata regula din ocolul oilor. Cu paturi făcute pe doua roti cu saltea din scânduri, cu tacâmuri si oale uitate de vreme de care mamaia nu se mai folosea din cauza ca erau ruginite sau sparte, cu animalele din gospodărie (porcii din ocolul învecinat si pasările aflate in treacăt prin zona noastră de acțiune) hrănite cu „murăturile” încropite de noi sau cu fel de fel de amestecuri ciudate, si copilașul nostru (un mieluț ținut acasă peste vara) pe care îl hrăneam cu bomboanele primite de la mamaia. Doar bomboanele moi erau pentru mieluț. Dropsurile erau pentru noi ca el își strica dinții.

Îmi este dor de căsuța din copac in care mă jucam cu sora mea, a cărei „bucătărie” era deasupra mesei de la bucătăria de vara la care mamaia trebăluia neîncetat dar își găsea timp sa ne aprovizioneze „bucătăria” cu cate o bomboana sau un dulce făcut de ea pentru nepoate. Îmi amintesc ca am fost foarte supărata când s-a uscat mărul si a trebuit tăiat. Tot in el obișnuia sa fie si leagănul făcut de tataia tot pentru nepoate. Sa aibă fetele in ce se da huța.

Îmi este dor de lecțiile de săniuș primite de la tataia in care mă învăța cum sa țin direcția saniei sa nu ajung in șanț sau sa evit accidentele. Si bineînțeles ca lecțiile erau însoțite de demonstrații. Ce plăcere… Eram cea mai mandra când tataia se dădea cu sania cu mine. Eram un copil, dar asta îmi amintesc. Si după ce am prins tainele „condusului” se uita bucuros in urma noastră cum zburam pana in vale pe sanie. Tot el, pe timp de vara, ne-a făcut căruț din doua mosoare si câteva scânduri cu care ne plimbam prin curte sau ne dădeam drumul la vale in drum. Ce distracție… Si nu uit si plimbările călare in care tataia mergea sau chiar alerga ținând calul de lanț, numai sa putem noi învăța sa călărim. Of… măcar o data daca as mai putea merge calare cu tataia alături…

Îmi este dor de verile aride de mai târziu când mergeam cu tataia la adunat fanul si eram eu foarte mandra ca puteam aduna in același ritm cu el si cu ceilalți muncitori. Si eram si mai mandra când mă lăsa sa îl ajut la încărcat căruța cu fan sau porumb sau mai știu eu ce. Si când mă lăsa singura sa merg cu căruța după apa, eu eram foarte încrezătoare ca mă descurc. Si mă descurcam, dar numai mamaia si mama știu ce era in inima lor cat eu eram plecata așteptând cu nerăbdare sa ajung teafăra acasă. Tataia avea încredere in mine. Îmi dădea impresia ca pot face orice. Si unde nu mă descurcam din prima, îmi explica si mă învăța. A fost un om foarte înțelept. Le știa pe toate. Nu numai prin ochii mei de copil, dar si prin ochii tuturor celor din sat si nu numai. Toata lumea îl asculta si ii urma sfaturile. Si atât el cat si mamaia ajutau pe toata lumea.

Îmi este dor de zilele in care trebuia sa frământ pentru pâinea, cozonacii sau colacii ce urmau sa fie copți in cuptorul cu lemne (primele lecții de bucătărie primite). Îmi este dor de ajunul Crăciunului petrecut la bunici când venea tot satul cu mic cu mare sa colinde. Si de ajunul Anului Nou când așteptam cu nerăbdare si curiozitate capra sau ursul printre urători.

Îmi este dor de casa bunicilor… îmi este dor de bunici si vorba lor buna… si vai de cate îmi mai este dor…

Balada crinilor care si-au scris frumos

de Emil Brumaru

Traia într-un oras din miazazi
Un crin înzapezit în datorii

Care primea, scrise pe plus cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazanoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenta
Aveau cea mai naiva diligenta!

Ei îsi taiau cu zimtii de la timbre
Miresmele-ntre dânsii sa le schimbe,

Postasi înflacarati puneau stampile,
Cântând din corn, pe sacii cu pistile,

Plicuri adânci pudra, sculat din zori
Însusi directorul calestilor!!

Dar crinul ce traia în miazazi,
Fiind înzapezit în datorii,

Îi raspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns marar.

Apoi tacu de tot. O roua grea
Strivi parfumul amândurora.

Si astfel cei doi crini nu si-au mai scris,
Postasii au murit, posta s-a-nchis,

Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion un vechi postalion...

[Asta e una din poeziile care imi plac foarte mult, descoperita candva in liceu :). Trebuia sa fac o exceptie de la regula si sa o postez pe blog ... ]

Retezat - august 2010

Da ... a trecut ceva vreme de cand am cutreierat printre culmile Parcului National Retezat si inca nu am apucat sa scriu varianta mea despre tura. Dar o voi face in sfarsit azi.

Am pornit din Iasi pe 21 august cu trenul de Timisoara ca a doua zi ( dupa ceva emotii ca nu prindem personalul pana in Baiesti ), pe la 7 dimineata [cred :D], sa incepem urcusul. Pe traseu am trecut pe la cascada Lolaia unde am facut o pauza ceva mai lunga pentru cateva poze si catarari pe stanci si pietre.

-la cascada Lolaia-

Tot acolo era cat pe ce sa plonjez putin in apa care in 2-3 metri urma sa formeze frumoasa cascada [asta din cauza ca pietrele erau destul de alunecoase] dar din fericire am scapat de asa ceva.

Ah ... aici trebuie sa ii multumesc lui TVA ca m-a ajutat sa urc inapoi la poteca [ la coborat a fost usor sa sar de pe stanci, numai ca la urcat se pare ca erau putin cam inalte pentru mine :D ] . Asa ca ... Mersi TVA :)
In cateva ore am ajuns la "primul loc de campare" [cum zice Silviu in postarea lui ] care a fost cabana Pietrele. Pana s-a innoptat am avut timp sa ne odihnim dupa o noapte aproape nedormita si sa profitam de vremea buna si unii din noi sa prindem si putin din bronzul de munte care se zice ca se duce cel mai greu si de altfel e si sanatos [ nu ca nu am avut parte de asta din plin mai tarziu, dar o sa povestesc la momentul potrivit ].

- "primul loc de campare"-

In ziua urmatoare am pornit catre lacul Bucura unde vom zabovi pentru cateva zile pentru a putea face varfurile dorite. Traseul e destul de divers. Avand in vedere ca am urcat de la 1600 m pana la 2206 m (Curmatura Bucurei) si apoi am coborat la 2040 m (lacul Bucura), am trecut si prin padure de brazi si prin jnepenis si apoi am intrat in golul alpin. Pe drum am facut si cateva popasuri sa ne mai odihnim umerii aflati sub povara rucsacilor. Mai intai la cabana Gentiana, apoi la lacul Pietrele unde am facut si cateva poze, nu de alta, dar sa avem dovezi :D

-Alex la cabana Gentiana-

-popas la lacul Pietrele-

Eh...intr-un sfarsit, dupa o urcare mai pieptis am ajuns si in Curmatura Bucurei de unde am fost foarte bucurosi sa vedem lacul si sa avem in sfarsit tinta in fata noastra. Am fost foarte fericita sa vad ca mai avem putin si ajungem in locuri in care daca imi zicea cineva acum cativa ani ca o sa merg ii raspundeam ca asta nu o sa se intample prea curand, chiar daca mereu mi-am dorit sa calatoresc si sa merg pe munti, dar nu imi gasisem persoanele cu care sa ma aventurez in asa expeditii [insa i-am gasit odata ce am intrat la facultate >:D< ].

-lacul Bucura vazut din Curmatura Bucurei-

Ajunsi la locul de campare, am pus corturile si ne-am bucurat de peisaj, de companie si de rasaritul lunii [care s-a intamplat sa fie plina]. Am stat pana tarziu si am povestit si am facut fotografii.

-grupul vesel-

-luna plina la Bucura-

In ziua urmatoare facem primele varfuri: vf. Peleaga (2509 m) si vf. Papusa (2508 m) [si unii s-au avantat si pe vf. Custura, noi ceilalti ocolindu-l convinsi de faptul ca nu mai aveam apa].

Traseul a fost destul de lung si obositor, dar foarte placut atat pentru ca eram inconjurati de munti cat si datorita companiei :) . Eh...pe traseu au mai fost cateva discutii, dar care nu au fost din rautate, ci pentru ca planul initial era sa mergem pana pe vf. Papusa si sa ne intoarcem. Oricum....au trecut si astea si spre seara totul era bine [chiar daca eu si Irina eram putin cam obosite si cred ca am facut un pic de insolatie, dar care a trecut repede ].

Joi, daca imi aduc bine aminte, baietii au plecat fara nici cea mai mica graba pe Retezat [drept urmare au plecat pe la ora 14 din tabara], eu si Irina ramanand la corturi din motivul precizat mai devreme. Din pozele pe care le-au facut ei am vazut ca nu au prins chiar senin in varf [imi pare rau pentru voi], dar sunt sigura ca varful Bucura I a mai compensat cate putin :).

-spre varful Retezat-

Eh....si vineri a venit randul meu si al Irinei sa cucerim vf. Retezat. Initial se discuta daca sa stam toti in tabara sau sa coboram cu o zi mai devreme, dar acum nu imi pare deloc rau ca am luat, impreuna cu Irina, decizia de a pleca pe "coclauri". Baietii au ramas la corturi si au avut ocazia sa discute si sa faca ce le poftea inima. Si asa cum zicea si Irina, tare is curioasa sa aflu pe cine au barfit sau ce discutii interesante au avut. Asta pe langa statul la soare si fotografiatul avioanelor].

-eu pe vf. Retezat-

-Irina cautand pe harta unul din lacuri-

In fine.....noi am petrecut o zi superba. Am intalnit si oameni interesanti cu care am mai schimbat ceva vorbe pe traseul pana pe Retezat, am facut o sumedenie de poze, am studiat fiecare lac si varf vizibil de pe traseu [incluzand identificarea pe harta] si ne-am demonstrat si noua insine ca DA, putem face asta si singure :D. Pe varf am stat in jur de o ora. Am avut timp sa facem si cateva poze, sa mai vorbim si apoi sa ne hotaram sa ne intoarcem, nu de alta, dar sa nu ne dea ceilalti disparute. La intoarcere aceeasi poveste....mers incet si facut poze. Abia atunci am realizat dificultatea unor portiuni prin care se presupune ca am trecut si cu cateva ore mai devreme, dar am reusit sa trecem tefere peste si intr-un sfarsit am ajuns si noi inapoi la lacul Bucura unde ceilalti incepeau sa isi puna intrebari despre ceea ce facem noi. [Cu aceasta ocazie imi cer scuze ca i-am facut sa se ingrijoreze, dar nu imi pare rau :D . Am o imagine foarte clara a traseului si asta ma bucura :) ].

-vedere de pe vf Retezat-

-la intoarcere spre tabara-

-zona cu "Pericol"-

-in Saua Bucurei-

Si asta a fost ultima zi de stationare la lacul Bucura. Urmatoarea oprire: cabana Buta. Dupa un traseu de 3-4 ore de coborare, apoi urcare si iar coborare, am campat langa salvamont. O poienita superba din care am urmarit luna rasarind si luminand din ce in ce o mai mare parte din culmile ce ne inconjurau si am incercat sa gasim cat mai multe constelatii pe cer, dar din lipsa de foarte multe cunostinte cel putin eu m-am rezumat la a admira cerul incarcat de "mii si mii de stelute argintii" [asta e fragment din compunerile de clasele 1-4 :D ].

- cabana salvamont-

Dupa ceva piscaturi primite, in timp ce faceam mancare, de la gazulitele foarte agresive de pe acolo si apoi un somn linistit, fara vantul de la Bucura, in ziua urmatoare (sambata parca era) am coborat spre popasul Toplita unde urma sa ma stam o noapte de dragul companiei :). Dar aici nu am mai ramas chiar toti 7, Alex si TVA plecand mai departe la Petrosani de unde au luat trenul inapoi spre Iasi.

-in drum spre popas-

Ajunsi la popas, ne-am aprovizionat cu ceva carne si slanina si am facut, dupa atatea zile de visat, focul mult dorit la care am facut mancarea de data asta, lasand primusul sa se odihneasca. Momentul a fost unul special, am stat toti in jurul focului schimband cateva vorbe si facand nelipsitele glume. Cu siguranta a fost mai bine decat daca am fi acceptat sa utilizam aragazul de la pensiune. [si aici trebuie sa precizez ca imi pare foarte rau ca nu am facut poze cand incercam sa nu ramana carnea cruda].
Numai bine am terminat noi de mancat si odata cu venirea intunericului a inceput si o ploita marunta care ne-a determinat sa ne adapostim in corturi. Aici discutiile s-au intins pana tarziu in noapte, trecand foarte repede de la un subiect la altul si zumzaind la urechile Irinei care am aflat a doua zi ca incerca sa nu ne mai auda. [scuze Irina :D]
Si asa a venit si ultima zi a experientei noastre in Retezat in care ne-am deplasat cu microbuzul pana la Petrosani si de acolo cu trenul de Timisoara pana la Iasi. Eh...si in alea 12 ore ( sau cate au fost) dupa ceva vreme cam toata lumea a picat de oboseala, iar eu am profitat de moment si am facut ceva poze :D

Cam asta a fost tura de vara de anul acesta. Mai multe poze din Retezat am pus pe picasa: http://picasaweb.google.com/rodica.bozianu/RetezatRomania#
Ne-au mai ramas multe de vazut in Retezat si promitem sa ne intoarcem sa terminam de explorat tot ce se poate pe acolo, DAR pana atunci, in "tura de toamna" (cum am numit-o noi) vom merge din nou in Giumalau sa cucerim varful ce a ramas din iarna.
Yeeeeyyy......vom merge din nou in Giumalau :) Super :D

Lauterbrunnen - Alpii Elvetieni

Da.....daca tot s-au terminat cursurile si mai trebuie sa stau putin prin Germania pana pe 14 august, zilele trecute am facut o mica plimbare de 2 zile in Alpii Elvetieni :D

Joi, pe la ora pranzului, a venit Iulia cu ideea de a ne alatura unui grup de romani care fac turul Europei si care in cateva ore urmau sa ajunga in Lauterbrunnen, Elvetia. Incantata de ideea de a vedea mai in detaliu tara la granita careia am stat timp de 4 luni si de a merge din nou in Alpi, am acceptat propunerea si in 45 minute ne urcam in masina si ne luam "zborul". Drumul a fost frumos. Timp de cateva ore [5 sau 6 ... ca am evitat autostrada] am admirat peisajele superbe ale Elvetiei si micile localitati parca de basm.

De la plecarea din Konstanz si pana in camping am prins de toate. Un soare incurajator la plecare, care ne facea sa ne bucuram ca o sa avem vreme buna, apoi a inceput sa picure cate putin, la un moment dat am trecut prin ceata [sau mai degraba nori] si cand ne-am apropiat de destinatie a inceput sa toarne cu galeata de nu vedeam bine pe unde mergem. Nu de putine ori am zis ca ne oprim si asteptam sa treaca ploaia, dar mai mergeam cativa metri si ieseam de sub aria norului vinovat de toate.Atmosfera din masina a fost super....am facut si Karaoke, am si facut glume pe seama multitudinii de lacuri din Elvetia [vorba Andradei....."tara celor 1000 de lacuri"], si am admirat si fotografiat tot ce se putea :D.

Pe la ora 9 seara am ajuns in Lauterbrunnen, campingul Jungfrau [daca mai tin bine minte numele] pe o ploita mocaneasca ce nu ne lasa sa stam prea mult afara sa admiram partea din peisaj care era inca vizibila in ciuda norilor si intunericului. In fine ... ne-am putut da seama ca suntem undeva intre doua varfuri [sau doua stanci] inzestrate cu o multitudine de cascade al caror numar ne-am chinuit in zadar sa il stabilim [desi din nou Andrada a zis ca a vazut undeva ca ar fi zona celor 72 de cascade cred :d ..... un nou motiv de a ne amuza ;)) ].

In acea seara am salutat echipa venita de prin alte parti ale lumii si dupa ceva vreme de povesti am tras pe dreapra.
A doua zi, eu si Andrada am fost in picioare inca de pe la 6 dimineata, asa ca am facut cateva ture de camping si ne-am uitat la stiri pana ce s-au trezit si ceilalti. Dupa ce toata lumea si-a luat micul dejun si s-a inseninat afara, am hotarat sa mergem in recunoastere prin zona. Asa ca, am luat rucsacii in spate si am pornit la drum. Pentru inceput am hotarat sa parcurgem un traseu care se anunta a fi de 2 ore, dar din cauza ca nu am gasit poteca, am mers ceva vreme inspre muntii care se vedeau superb impodobiti cu zapada. Bineinteles ca nu am ajuns la ei, ca erau destul de departe, desi nu parea asa, dar am putut admira peisajul si am facut cateva poze impreuna.
La un moment dat, am descoperit cateva cascade aflate in interiorul muntelui si in timp ce o parte din cei cu care eram au intrat sa vada despre ce este vorba, eu si altii 4 am pornit spre cascada care parea a fi cea mai mare de pe acolo. Am putut urca printr-un tunel undeva sub apele involburate de unde am admirat mai bine peisajul.
Aaa......si bineinteles ca nu m-am putut abtine si m-am catarat putin pe cateva stanci si am facut ceva poze ba pe tunel, ba cu privelistea de acolo. Dar din pacate nu am putut merge mai mult ca era acolo un indicator cu accesul interzis pe care nu il prea respectasem. Si nu de alta, dar nu voiam sa platim amenzile din Elvetia.

Pe seara am facut un mic gratar, iar apoi am admirat zapada de pe varfurile mai inalte cum era colorata in toate felurile de catre soarele la apus.
In cele din ruma, am facut o mica plimbare in statiune si apoi am fugit la somn ca a doua zi dimineata da pornim la drum spre Konstanz. Nu de alta, dar nu stiam pe unde ne duce GPS-ul de data asta.
In mare a fost o excursie dragute, desi mi-as fi dorit sa fi facut si un traseu ceva prin zona. Ca prea erau tentanti muntii aia.
Oricum....daca o sa mai am vreodata ocazia sa merg in Alpi, imi iau tot echipamentul cu mine sa pot merge linistita pe trasee.

Gauschla - Alpii Elvetieni

De cand am ajuns in Germania, avand ocazia sa privesc lacul Konstanz de multe ori cand e senin, exact partea cealalta, se pot vedea Alpii Elvetieni cum isi inalta crestele maret. De cand i-am vazut prima data i-am zis Andradei ca eu vreau sa merg acolo. Si, in consecinta, de fiecare data cand am intalnit pe cineva care parea interesat de munti am incercat sa propun ceva calatorii sperand ca cineva o sa accepte sa exploram locuri noi.

(Vederi peste lac...)

Da.....a avut cineva de sus grija de mine si pe ultima suta de metri s-a eliberat un loc pentru drumetia in Alpi, pe muntele Gauchla(2310 m) din Elvetia. :) Am aflat asta pe 2 Iulie, cu o zi inainte de plecare si am fost foarte surprinsa si bucuroasa in acelasi timp. Una din fetele care se inscrisese a renuntat si am putut-o inlocui.
Asa ca, am plecat pe 3 Iulie, la 6.30 din fata de la MediaMarkt (Konstanz - Germania) si in maxim 2 ore am fost la baza muntelui. In excursie am fost 9 omuleti din toate partile Europei (daca pot sa zic asa....), dntre care eu si Iulia(anul II la master in Economie) din Romania, doua persoane din Ucraina, una din Rusia si 3 fete din germania plus organizatorul care bineinteles era tot german caci excursia a fost organizata de Uni Konstanz.

(Poza din alpi ;)))

Totul a fost bine in gasirea drumului cu masina si in pornirea noastra spre varf pana cand a trebuit sa iesim de pe drumul principal si sa intram in padure. Din pacate in acea incercare ratata s-a pierdut in jur de o ora in care ne-am invartit oarecum in cerc. Dar dupa asta am reusit sa mergem pe calea cea buna.

(in ascensiune pe Gauschla)

Pentru inceput s-a mers bine as putea zice, dar din pacate, din motive ca nu toata lumea era obisnuita cu astfel de calatorii [si aici nu vreau sa fiu rea, ci doar obiectiva], s-a incetinit destul de repede ritmul si au aparut destul de multe pauze.

(pauza de masa)

Dar asta nu ar fi fost problema mare daca s-ar fi ajuns pe varf. Cu 300 m (in inaltime) inainte de a ajunge pe varf, deci cand eram pe la 2000 m, majoritatea (insemnand 5 din 9) a decis sa se intoarca pentru ca "nu se mai poate urca" [invocandu-se mai multe motive care mie personal nu mi se par fff relevante cand te pornesti spre un varf de peste 2000 m ...... da sa trecem peste asta].

(Valea Rinului vazuta de sub varf)

Din punctul de vedere al peisajului pana la acel punct nu am ce zice....spectaculos. Am putut vedea toata valea Rinului (cu foarte multe orasele asezate exact pe mal) si muntii care se inaltau spectaculos chiar dincolo de rau. Mi-a facut placere sa ii privesc din cand in cand pe parcursul urcarii pana la 2000 m, dar cand grupul s-a oprit, am avut curiozitatea sa mai urc putin.....ei....acolo privelistea era si mai frumoasa....eram exact sub varf si asta a fost destul de frustrant stiind ca pot sa urc, dar depinzand de masina care va pleca in cazul in care nu ma intorc in timp.

(O poza de sub varful pe care imi doresc sa il cuceresc intr-o zi :D)

Asa ca.....am facut repejor cateva poze, am admirat privelistea si petele de zapada care nu se topea nici daca afara era suficient de cald pentru a sta in tricou si am pornit incetisor inapoi spre grupul care se pregatea de plecare.

La intoarcere am avut si ceva peripetii cu masina in care eram ca a ramas fara acceleratie si s-a oprit [ironia sortii] exact in fata unui restaurant in care persoanele interesate de meciul dintre Germania si Argentina [care incepuse deja de vreo 40 min] l-au putut urmari cu "sufletul la gura" :D. Intre timp, pe parcursul pauzei, am reusit impreuna cu Iulia si organizatorul calatoriei sa aflam cauza defectiunii la masina si sa o fixam....ceea ce ne-a linistit pe toti stiind ca avem cu ce ajunge acasa:)

In Konstanz am ajuns pe la 8 seara cand am putut sa "admiram" inca o zi in care cred lumea a iesit pe strada extaziata de rezultatul meciului.
Cam asta e pe scurt ce am facut in Alpi si am uitat sa mentionez ca mi-am gasit persoane cu care sa mai explorez cateva locuri dragute de pe aici printre care de ce nu munti :)....Asa ca, daca reusim sa ne organizam (si sper ca vom reusi :D ) poate voi mai pasi prin alpi inainte sa pasesc din nou pe pamant romanesc pe 16 august. Si asta e un lucru pe care il astept stiind ca pe 21 ne urcam in trenul Iasi-Timisoara, avand destinatia finala Retezatul. :)


[mai multe poze de pe Gauschla sunt pe Picasa]

Asteapta-ne ca ne intoarcem

Au trecut 4 saptamani de cand ne-am aventurat, grupul de 8, intr-o plimbare in muntii Rarau si Giumalau. A fost o saptamana in care nu am stiut ce e aia aglomeratia orasului sau mirosul de combustibil ars de miile de masini care se perinda zi si noapte pe strazi.

-In gara Campulung Moldovenesc-

Am pornit pe 4 ianuarie 2010 din Iasi cu trenul de la ora 6 care merge spre Timisoara. Pe la ora 9.30 eram in Campulung Moldovenesc si dupa ce am facut ultimele achizitii am pornit pe la Izvorul Alb cu directia Cabana Rarau.

-start in cucerirea muntilor-

Au trecut cam 5 ore pana am reusit sa parcurgem cei 14 km pana la cabana, urcand pe drumul forestier foarte greu accesibil fiind plin de gheata. A fost un drum destul de greu avand in vedere ca aveam rucsacii grei in spate care pe masura ce urcam pareau din ce in ce mai imposibil de dus pana sus.

-Cosmin face poza-

E....am trecut si peste asta......Am mai facut pauze si am mai spus cate o gluma care ne-au usurat urcusul.
De asta cred eu ca este foarte important anturajul atunci cand mergi intr-o excursie de genul acesta. Este foarte important sa nu apara divergente intre participanti si sa nu existe o atmosfera tensionata. Asta imi place cel mai mult la grupul asta...suntem un grup de prieteni...nu numai cativa studenti pasionati de munte.

Ajunsi sus, la cabana, am dat cu ochii de Pietrele Doamnei care pot zice ca dominau locul. De la fereastra camerei in care am stat primele doua nopti se vedeau cum isi inalta maretele stanci care par imposibil de cucerit.

Dar, culmea ironiei....fiecare din cele trei stanci e parcticabila, cea mai mica fiind accesibila si iarna.

In seara din ziua urcusului ne-am refacut fortele pregatindu-ne pentru aventurile din ziua urmatoare. Am povestit, am spus bancuri si am ras cat pentru urmatoarea jumatate de an...pana la urmatoarea tura.

In a doua zi am facut o plimbare prin zona urcand pe stanci si pe varf. Am plecat mai intai spre Pietrele Doamnei eu urcand doar o parte ,fiind impiedicate de piciorul pe care am reusit sa il sclintesc la urcare. De sus am avut un peisaj superb....se vedeau toti muntii din imprejurimi cum isi inalta mareti culmile spre cer. Este o senzatie extraordinara sa privesti tot ce se afla in jur pe o distanta de sute de metri.

In timp ce eu am coborat spre cabana, sase din colegi au inaintat pana sus pe stanca a treia. De acolo au facut suficiente poze cat sa ne faca noua (celor de jos) in ciuda si sa ne determine sa ne cataram si noi acolo cu prima ocazie.....cand sper ca eu nu o sa mai reusesc sa ma accidentez.

Am stabilit sa ne intalnim la "prima cladire verde" (Cabana Pastorala) ca apoi sa mergem impreuna catre varful Rarau. In drum am admirat cat de mult s-a putut peisajul, descoperind printre multimea de culmi si Ceahlaul zarit la departare si recunoscut dupa Panaghia.

In sfarsit......mai pe seara am ajuns si noi pe varful Rarau unde am facut o mica pauza pentru o poza si cateva minute de filmare insotite de 2-3 glume dupa care am marit pasul spre Piatra Soimului sa reusim sa urcam pe lumina. Acolo...ce sa zic.....peisajul superb...la fel ca peste tot la munte :) .

-priveliste de pe varf-

-eu pe Piatra Soimului-

Ei...dupa ce ne-am catarat si acolo....ne-am retras la cabana sa ne odihnim pentru ziua cea mare (traseul Rarau - Giumalau).

In a parta zi pe munte am pornit de dimineata spre cabana Giumalau urmand traseul marcat cu dunga rosie. Pe durata traseului am fost insotiti de Nea Voicu si Lupu alaturi de care ne-am simtit in siguranta stiind ca mergem pe drumul corect printre nametii care treceau de genunchi.

Pe acest traseu am avut parte si de vreme calduroasa (la plecare) dar si de vant, ninsoare si viscol pe masura ce ne apropiam de destinatie.

Oricum...traseul a fost superb. A fost primul traseu montan in adevaratul sens al cuvantului pe care l-am facut pe timp de iarna si care mi-a starnit si mai tare pofta de plimbari pe munte (mai ales iarna).

Pe la ora 2 am ajuns in golul alpin apropiindu-ne foarte mult de cabana, dar cautand-o prin ceata groasa. Am avut foarte mare noroc de cainii cabanierilor care au inceput sa latre exact la timp scutindu-ne de ceva timp de plimbare in cerc.

Cand am ajuns la cabana, am fost intampinati cu bunavoie si cu un ceai cald care a venit exact la inima. Am fost invitati sa ne facem comozi in camera dupa care ne-am adunat cu totii la masa impartasind pareri de pe drum.

Mi-a placut foarte mult locul acela ... e o cabana simpla, fara curent electric si fara tot felul de utilitati care ar putea aminti in vreun fel de civilizatia orasului. Acolo m-am simtit cu adevarat la munte. Undeva sus unde nu are acces toata lumea si unde poti sta linistit sa meditezi la nemurirea sufletului :D

In ziua urmatoare era planuit sa mergem catre varf, plan care din pacate nu a putut fi respectat din cauza cetii groase ce nu ne permitea sa vedem mai departe de 5-6 metri.

Spre seara insa, incet incet, ceata s-a mai rarit dandu-ne posibilitatea sa ne bucuram ca suntem acolo.Aveam senzatia ca ma aflu intr-un loc magic in care cineva decide ce, cum si cand sa imi descopere. La inceput mi s-a aratat o bucatica de munte luminata de razele soarelui introducandu-ma treptat in peisaj, dar asta nu a durat mult caci la scurt timp totul s-a acoperit din nou cu ceata.

-priveliste din fata cabanei Giumalau-

Intr-un sfarsit a hotarat sa imi arate unde ma aflu de mai bine de 24 de ore si a dat treptat ceata deoparte aratandu-mi mai intai un deal, apoi cabana in care stateam pe care acum o puteam vedea de la peste 50 de metri si apoi cate un varf muntos din imprejurimi pana ceata s-a lasat in vale formand Marea Alpina. Am vazut inainte poze facute de altii si postate pe diferite site-uri, dar nu am trait pana atunci senzatia aceea. Te simti cu totul aparte atunci cand esti deasupra norilor. Fascinati de frumusetea peisajului am inceput sa facem glume zicand ca suntem "cu capul in nori si picioarele pe pamant".

In acea seara ne-am bucurat de un apus superb cum nu am mai vazut pana atunci. Soarele se lasa incet incet dupa munti, inrosindu-se cerul si intunecandu-se tot mai tare. Dupa superbul apus am ramas cu Doina si Dragos la povesti sub clar de luna si admirandu-ne opera de peste zi (omul de zapada botezat Giumi).

-rasarit pe Giumalau-

Vineri, dupa ce am admirat rasaritul superb care mi-a dat un alt motiv sa ma intorc si dupa ce fiecare din noi si-a scris parerea in registrul de astepta oaspeti in veranda, a trebuit sa ne luam ramas bun de la cabana, cabanieri si de la tot ce ne inconjura si sa ne obisnuim cu gandul ca ne intoarcem la viata obisnuita pe care o are fiecare din noi...cu temele si proiectele de la facultate, lasand in urma un peisaj de vis, dar avand in minte gandul ca ne vom intoarce cat de curand sa mergem si pana la crucea de pe varf.

-cabana la plecare-

Asteapta-ne Giumalaule ca ne intoarcem.

Hoinari prin Ceahlau

Vorba lui Silviu: "11 plecat-au colegi fiind, prieteni buni s-au intors..."

La sfarsitul anului universitar, impreuna cu grupa de la FAI, am hotarat sa facem o excursie undeva la munte. Zis si facut. S-a ales Ceahlaul.
Pe data de 6 august (joi) am pornit la drum si in dupa amiaza acelei zile am ajuns in Durau. De acolo am mai urcat inca o ora pana la cabana Fantanele unde urma sa ne lasam bagajele si sa stam peste noapte, insa dupa ceva vreme de uract a inceput sa ploua.....asa ca am ajuns putin cam uzi sus si mai obositi, asa ca in acea seara doar am desfacut bagajele si am cantat acompaniati de doua chitari.

Trebuia ca in a doua zi sa urcam pe Toaca si in a treia mergem la cascada Duruitoarea, insa a avut loc o schimbare de plan deoarece a doua zi nu s-a aratat prea prielnica de dimineata. S-a facut rocada.

Cascada Duruitoarea

Vineri am mers la Duruitoarea (ne-am pornit pe la ora 12 - nu de alta, dar pana atunci a plouat ) unde am avut si o sedinta foto, iar sambata am cucerit varful. A fost o calatorie superba. Tot drumul am glumit si nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul.
Dintr-o data ne-am trezit la Caciula Dorobantiului, am trecut pe langa Stanca Panaghiei si ne-am indreptat spre varf.

Caciula Dorobantiului

Trecand pe langa statia meteorologica de sub varf, am mers mai intai la cabana Dochia unde am luat si o gustare si apoi am pornit catre Schitul din apropiere, urmand ca la intoarcere sa mergem pe Toaca, la 1905 metri.
Cand am ajuns pe platoul de la schit am avut cu totii o reactie neasteptata. Era atata liniste acolo.....chiar daca zona era intesata de turisti.....
De la departare de auzeau cantecele de multumire de la Schit care te patrundeau si iti dadeau fiori. Urmatoarea replica a fost "Vara viitoare vin sa stau aici cateva zile".

Schitul

Am trecut si pe la schit, unde ne-am simtit mai aproape de cer, iar apoi am pornit repejor catre varf unde a urmat o noua sedinta foto si un ragaz de jumatate de ora pentru a admira imprejurimile.

Pentru intoarcere aveam doua variante: 1) coboram pe unde am urcat si 2) coboram pe la cascada (treseu pe care l-am si ales) .Varful Toaca(1907 m)

Am ajuns in seara la cabana iar apoi a urmat o alta sesiune de cantece, jocuri si discutii care au tinut pana in dimineata (mai exact pe la ora 5 :D ) incercand sa prelungim cat mai mult excursia.