Asteapta-ne ca ne intoarcem

Au trecut 4 saptamani de cand ne-am aventurat, grupul de 8, intr-o plimbare in muntii Rarau si Giumalau. A fost o saptamana in care nu am stiut ce e aia aglomeratia orasului sau mirosul de combustibil ars de miile de masini care se perinda zi si noapte pe strazi.

-In gara Campulung Moldovenesc-

Am pornit pe 4 ianuarie 2010 din Iasi cu trenul de la ora 6 care merge spre Timisoara. Pe la ora 9.30 eram in Campulung Moldovenesc si dupa ce am facut ultimele achizitii am pornit pe la Izvorul Alb cu directia Cabana Rarau.

-start in cucerirea muntilor-

Au trecut cam 5 ore pana am reusit sa parcurgem cei 14 km pana la cabana, urcand pe drumul forestier foarte greu accesibil fiind plin de gheata. A fost un drum destul de greu avand in vedere ca aveam rucsacii grei in spate care pe masura ce urcam pareau din ce in ce mai imposibil de dus pana sus.

-Cosmin face poza-

E....am trecut si peste asta......Am mai facut pauze si am mai spus cate o gluma care ne-au usurat urcusul.
De asta cred eu ca este foarte important anturajul atunci cand mergi intr-o excursie de genul acesta. Este foarte important sa nu apara divergente intre participanti si sa nu existe o atmosfera tensionata. Asta imi place cel mai mult la grupul asta...suntem un grup de prieteni...nu numai cativa studenti pasionati de munte.

Ajunsi sus, la cabana, am dat cu ochii de Pietrele Doamnei care pot zice ca dominau locul. De la fereastra camerei in care am stat primele doua nopti se vedeau cum isi inalta maretele stanci care par imposibil de cucerit.

Dar, culmea ironiei....fiecare din cele trei stanci e parcticabila, cea mai mica fiind accesibila si iarna.

In seara din ziua urcusului ne-am refacut fortele pregatindu-ne pentru aventurile din ziua urmatoare. Am povestit, am spus bancuri si am ras cat pentru urmatoarea jumatate de an...pana la urmatoarea tura.

In a doua zi am facut o plimbare prin zona urcand pe stanci si pe varf. Am plecat mai intai spre Pietrele Doamnei eu urcand doar o parte ,fiind impiedicate de piciorul pe care am reusit sa il sclintesc la urcare. De sus am avut un peisaj superb....se vedeau toti muntii din imprejurimi cum isi inalta mareti culmile spre cer. Este o senzatie extraordinara sa privesti tot ce se afla in jur pe o distanta de sute de metri.

In timp ce eu am coborat spre cabana, sase din colegi au inaintat pana sus pe stanca a treia. De acolo au facut suficiente poze cat sa ne faca noua (celor de jos) in ciuda si sa ne determine sa ne cataram si noi acolo cu prima ocazie.....cand sper ca eu nu o sa mai reusesc sa ma accidentez.

Am stabilit sa ne intalnim la "prima cladire verde" (Cabana Pastorala) ca apoi sa mergem impreuna catre varful Rarau. In drum am admirat cat de mult s-a putut peisajul, descoperind printre multimea de culmi si Ceahlaul zarit la departare si recunoscut dupa Panaghia.

In sfarsit......mai pe seara am ajuns si noi pe varful Rarau unde am facut o mica pauza pentru o poza si cateva minute de filmare insotite de 2-3 glume dupa care am marit pasul spre Piatra Soimului sa reusim sa urcam pe lumina. Acolo...ce sa zic.....peisajul superb...la fel ca peste tot la munte :) .

-priveliste de pe varf-

-eu pe Piatra Soimului-

Ei...dupa ce ne-am catarat si acolo....ne-am retras la cabana sa ne odihnim pentru ziua cea mare (traseul Rarau - Giumalau).

In a parta zi pe munte am pornit de dimineata spre cabana Giumalau urmand traseul marcat cu dunga rosie. Pe durata traseului am fost insotiti de Nea Voicu si Lupu alaturi de care ne-am simtit in siguranta stiind ca mergem pe drumul corect printre nametii care treceau de genunchi.

Pe acest traseu am avut parte si de vreme calduroasa (la plecare) dar si de vant, ninsoare si viscol pe masura ce ne apropiam de destinatie.

Oricum...traseul a fost superb. A fost primul traseu montan in adevaratul sens al cuvantului pe care l-am facut pe timp de iarna si care mi-a starnit si mai tare pofta de plimbari pe munte (mai ales iarna).

Pe la ora 2 am ajuns in golul alpin apropiindu-ne foarte mult de cabana, dar cautand-o prin ceata groasa. Am avut foarte mare noroc de cainii cabanierilor care au inceput sa latre exact la timp scutindu-ne de ceva timp de plimbare in cerc.

Cand am ajuns la cabana, am fost intampinati cu bunavoie si cu un ceai cald care a venit exact la inima. Am fost invitati sa ne facem comozi in camera dupa care ne-am adunat cu totii la masa impartasind pareri de pe drum.

Mi-a placut foarte mult locul acela ... e o cabana simpla, fara curent electric si fara tot felul de utilitati care ar putea aminti in vreun fel de civilizatia orasului. Acolo m-am simtit cu adevarat la munte. Undeva sus unde nu are acces toata lumea si unde poti sta linistit sa meditezi la nemurirea sufletului :D

In ziua urmatoare era planuit sa mergem catre varf, plan care din pacate nu a putut fi respectat din cauza cetii groase ce nu ne permitea sa vedem mai departe de 5-6 metri.

Spre seara insa, incet incet, ceata s-a mai rarit dandu-ne posibilitatea sa ne bucuram ca suntem acolo.Aveam senzatia ca ma aflu intr-un loc magic in care cineva decide ce, cum si cand sa imi descopere. La inceput mi s-a aratat o bucatica de munte luminata de razele soarelui introducandu-ma treptat in peisaj, dar asta nu a durat mult caci la scurt timp totul s-a acoperit din nou cu ceata.

-priveliste din fata cabanei Giumalau-

Intr-un sfarsit a hotarat sa imi arate unde ma aflu de mai bine de 24 de ore si a dat treptat ceata deoparte aratandu-mi mai intai un deal, apoi cabana in care stateam pe care acum o puteam vedea de la peste 50 de metri si apoi cate un varf muntos din imprejurimi pana ceata s-a lasat in vale formand Marea Alpina. Am vazut inainte poze facute de altii si postate pe diferite site-uri, dar nu am trait pana atunci senzatia aceea. Te simti cu totul aparte atunci cand esti deasupra norilor. Fascinati de frumusetea peisajului am inceput sa facem glume zicand ca suntem "cu capul in nori si picioarele pe pamant".

In acea seara ne-am bucurat de un apus superb cum nu am mai vazut pana atunci. Soarele se lasa incet incet dupa munti, inrosindu-se cerul si intunecandu-se tot mai tare. Dupa superbul apus am ramas cu Doina si Dragos la povesti sub clar de luna si admirandu-ne opera de peste zi (omul de zapada botezat Giumi).

-rasarit pe Giumalau-

Vineri, dupa ce am admirat rasaritul superb care mi-a dat un alt motiv sa ma intorc si dupa ce fiecare din noi si-a scris parerea in registrul de astepta oaspeti in veranda, a trebuit sa ne luam ramas bun de la cabana, cabanieri si de la tot ce ne inconjura si sa ne obisnuim cu gandul ca ne intoarcem la viata obisnuita pe care o are fiecare din noi...cu temele si proiectele de la facultate, lasand in urma un peisaj de vis, dar avand in minte gandul ca ne vom intoarce cat de curand sa mergem si pana la crucea de pe varf.

-cabana la plecare-

Asteapta-ne Giumalaule ca ne intoarcem.

Hoinari prin Ceahlau

Vorba lui Silviu: "11 plecat-au colegi fiind, prieteni buni s-au intors..."

La sfarsitul anului universitar, impreuna cu grupa de la FAI, am hotarat sa facem o excursie undeva la munte. Zis si facut. S-a ales Ceahlaul.
Pe data de 6 august (joi) am pornit la drum si in dupa amiaza acelei zile am ajuns in Durau. De acolo am mai urcat inca o ora pana la cabana Fantanele unde urma sa ne lasam bagajele si sa stam peste noapte, insa dupa ceva vreme de uract a inceput sa ploua.....asa ca am ajuns putin cam uzi sus si mai obositi, asa ca in acea seara doar am desfacut bagajele si am cantat acompaniati de doua chitari.

Trebuia ca in a doua zi sa urcam pe Toaca si in a treia mergem la cascada Duruitoarea, insa a avut loc o schimbare de plan deoarece a doua zi nu s-a aratat prea prielnica de dimineata. S-a facut rocada.

Cascada Duruitoarea

Vineri am mers la Duruitoarea (ne-am pornit pe la ora 12 - nu de alta, dar pana atunci a plouat ) unde am avut si o sedinta foto, iar sambata am cucerit varful. A fost o calatorie superba. Tot drumul am glumit si nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul.
Dintr-o data ne-am trezit la Caciula Dorobantiului, am trecut pe langa Stanca Panaghiei si ne-am indreptat spre varf.

Caciula Dorobantiului

Trecand pe langa statia meteorologica de sub varf, am mers mai intai la cabana Dochia unde am luat si o gustare si apoi am pornit catre Schitul din apropiere, urmand ca la intoarcere sa mergem pe Toaca, la 1905 metri.
Cand am ajuns pe platoul de la schit am avut cu totii o reactie neasteptata. Era atata liniste acolo.....chiar daca zona era intesata de turisti.....
De la departare de auzeau cantecele de multumire de la Schit care te patrundeau si iti dadeau fiori. Urmatoarea replica a fost "Vara viitoare vin sa stau aici cateva zile".

Schitul

Am trecut si pe la schit, unde ne-am simtit mai aproape de cer, iar apoi am pornit repejor catre varf unde a urmat o noua sedinta foto si un ragaz de jumatate de ora pentru a admira imprejurimile.

Pentru intoarcere aveam doua variante: 1) coboram pe unde am urcat si 2) coboram pe la cascada (treseu pe care l-am si ales) .Varful Toaca(1907 m)

Am ajuns in seara la cabana iar apoi a urmat o alta sesiune de cantece, jocuri si discutii care au tinut pana in dimineata (mai exact pe la ora 5 :D ) incercand sa prelungim cat mai mult excursia.

Tabara la munte - Bucegi

Vara asta m-am hotarat sa explorez cat mai multe varfuri montane, asa ca...... am depus o cerere pentru o tabara la munte.

In urma repartitiilor am beneficiat de o saptamana la Paraul Rece, o statiune la 6 Km de Predeal.
A fost o excursie cu mici peripetii....Prima ar fi ca am coborat cu cateva statii inainte ( respectiv in Busteni in loc de Predeal ) pentru ca trenul a avut o intarziere de cateva minute iar in gara nu am putut vedea unde suntem.....si conform orarului afisat pe internet si a ceea ce scria pe biletele noaster ( al meu si al Oanei), trenul trebuia sa fie in Predeal atunci.
Nu-i nimic........am iesit din gara si privirea ni s-a atintit asupra crucii Caraiman. Privind in sus ai impresia ca acel munte acopera statiunea. Am facut cateva fotografii si am plecat grabite sa pringem un mijloc de transport catre Predeal.
Superba zona. Mai ales ca de la fereastra camerei se putea observa cum se inalta maret unul din varfuri.
Am ajuns in sfarsit la hotelul in care urma sa stam 7 zile iar in prima zi am inspectat teritoriul si am facut cunostinta cu o parte din studentii veniti si ei in tabara.
In aceeasi seara am facut planuri pentru ziua urmatoare. Urma sa vedem cascada 7 scari. Ne-am adunat 12 studenti si am plecat cu autocarul de la ora 8 catre Dambul Morii de unde urma sa inceapa traseul.
Dupa o urcare de o ora am gasit Canionul, dar, din pacate, acesta era inchis dim cauza unei viituri care a distrus cateva scari. Am fost nevoiti sa urmam un traseu ocolitor care ne-a privat de senzatia deosebita de a urca cele 7 seturi de scari de la cascada. Cu totii am sperat ca mai sus vom vedea ceva, dar nu. Am tot urcat (mai pe malul unui rau, iar apoi printre stanci abrupte de ne gandeam cum vom cobora la intoarcere) pana cand ne-am intalnit cu cineva care ne-a zis ca mai avem doar jumatate de ora pana pe varful Piatra Mare.
Bineinteles ca am urcat, iar sus am gasit un peisaj extraordinar. Nu ne mai parea atat de rau ca nu am urcat canionul. Poate ca daca era practicabila partea aceea de traseu ne multumeam doar cu privitul cascadei si ne intorceam nestiind ce este mai sus.
Sus era o cabana micuta pazita de 3 caini de nadejde: 2 ciobanesti si un saint bernard. Cand ii priveam ne dadeau fiori, dar s-au dovedit a fi destul de blanzi.
Pe platou am luat o gustare si am baut apa de la un izvor cu apa limpede si rece. Tot de acolo ne-am aprovizionat pentru coborare.
Ne-am catarat pe cateva stanci pentru a face cateva poze, dupa care am coborat sa prindem masina de intoarcere catre Predeal.

A doua zi am urmat un traseu mai usor. O plimbare relaxanta pana la cabana Trei Brazi, iar a treia zi am hotarat sa urcam pe varful Omu.
Ne-am trezit de dimineata si am pornit la drum catre varf prin Valea Cerbului. A fost un drum lung (de 5 ore) si obositor, dar pe care l-am facut cu placere. Simteam satisfactia numai cand ne uitam in urma si vedeam diferenta de nivel.

Privire de pe platou

La inceput a fost o portiune de drum prin padure........ceea ce nu era prea promitator deoarece noi toti voiam sa vedem un peisaj deosebit. Dar nu a fost asa. Imediat am iesit dim padure si am inceput sa urcam printre stanci. Un peisaj de neuitat. Cand ne-am apropiat de varf, un nor a acoperit varful si nu mai reuseam sa vedem la distanta foarte mare. Dintr-o data, printre nori, am reusit sa zaresc cabana. A fost o senzatie deosebta. In acel moment mi-a disparut orice urma de oboseala si am marit pasul catre varf.

Varful Omu - 2507 m

Cabana Omu


Babele

La cabana am baut un ceai cald (nu stiu din ce era facut, dar era foarte bun) si am mancat, iar apoi am pornit catre Sfinx si Babele , un traseu de inca 2 ore. Acolo am facut alte poze si am admirat peisajul, dupa care ne-am indreptat spre telecabina pentru coborare. A fost o zi superba. Mi-as fi dorit sa mai stau ceva vreme pe platou, dar era destul de tarziu.

Imagine din Cheile Rasnoavei

In a patra zi, vineri, am pornit catre Cheile Rasnoavei pe la Cabana Trei Brazi si apoi pe la Cabana Secuilor pe un traseu usor, care nu ne-a cauzat probleme.

In penultima zi ne-am adunat cateva persoane si am pornit catre cascada Tamina.In drum spre Timisul de Sus (de unde incepea traseul), un domn ne-a sfatuit sa nu urmam poteca marcata, ci sa mergem pe drumul forestier si sa nu ne oprim in locuri cu zmeuris pentru ca e posibil sa il intalnim pe Mos Martin. Am pornit putin speriati, dar cu dorinta de a vedea cascada. La urcare am patit aproape ca la 7 scari. Am trecut pe langa cascada inaintand pana la o cabana unde se termina drumul forestier. Atunci ne-am dat seama ca am mers prea departe si daca inaintam ajungeam din nou pe varful Piatra Mare. Ne-am intors jumatate de ora prin zmeuris uitandu-ne in dreapta si in stanga, parca cautand ursul de partea cealalta.

La intrare in canion

Urcand canionul pe scari

Din fericire am ajuns la cascada fara nici un fel de intalnire neplacuta. De data asta am gasit-o deoarece banuiam pe unde este si acum mai erau si turisti in zona care ne-ai aratat pe unde as mergem. Am coborat in canion si, intrand intre stanci, reuseam cate putin sa zarim cascada. Am inaintat pana cand nu mai puteam sari de pe o piatra pe alta si, fiind doar 7 fete, am hotarat ca nu este cazul sa riscam trecand prin apa. Dar din urma a venit un grup mai numeros care s-a avantat sa urce canionul pe scari. Vazandu-i, am prins curaj sa-i urmam si ne-am alaturat lor. Am facut o mica baita la picioare, dar a fost o experienta unica. Nu mai urcasem pana atunci printr-un canion in modul asta. Mai ales ca am facut cativa pasi buni prin apa.

In ultima zi am facut o plimbare pana la cascada Urlatoarea. Si de data asta am fost atenti pe unde mergeam, si tot "in cautarea ursului" deoarece peste tot erau placute pe care scria "ATENTIE LA URSI", dar am ajuns cu bine sus si am admirat frumusetea locului.

La cascada Urlatoarea

Luni, dupa ce ne-am intors de la Urlatoarea, am mers la gara din Predeal si ne-am cumparat bilete de tren pentru intoarcere si spre seara am facut bagajele, marti dimineata pornind catre casa cu dorinta de a ne intoarce in anul urmator pentru a urca pe Jepii Mici si a explora locuri noi.

Jazz up

Revista de cultura si arta in curand la adresa http://jazzup.freehostia.com

Daca veti dori sa cititi o revista interesanta...incepand de la 1 Ianuarie 2009 veti avea la dispozitie revista Juzz^up.

amintiri.....de iarna

Vremea deja s-a racit destul de tare si mai sunt cateva zile si va fi Decembrie.....Va veni iarna cu zapada pana atunci? Toata lumea, copii si adulti, asteapta zapada. Asteapta sa se joace in zapada, sa schieze, sau pur si simplu sa admire copacii cu promoroaca. Mie imi este dor de sanie.Imi amintesc cum in fiecare iarna ma dadeam pe derdelusul de pe strada bunicilor mei si cum ma invata bunicul sa nu ma duc in şanţ cu sania si cum se dadea si el cu mine.
Abia astept sa vina si la mine Mos Nicolae si Mos Craciun (ca si eu sunt un copil...mai mare)si sa imi aduc din nou aminte cat de entuziasmata eram cand aveam vreo 6 ani ca vine Mos Craciun, cum il asteptam nerabdatoare la usa sa ii spun o poezie si el sa ma rasplateasca dandu-mi un cadou.
Sunt multe momente frumoase legate de sarbatorile de iarna pe care mi le amintesc cu foarte mare placere si as vrea sa la mai traiesc macar o data.

Dupa munca.....si rasplata

Astazi am dat si ultimul examen partial scris si.......ne mai ramane de predat proiectele la Comunicare in Medii Electronice si terminam cu partialele. Asadar.....marti seara toti cei de anul intai (asa ca mine) o sa fie fericiti ca au trecut de primele teste din facultate si o sa se poata distra la Balul Bobocilor care va avea loc incepand cu ora 19.30 in club Skye. Sper sa ne intalnim acolo cat mai multi sa ne cunoastem mai bine si sa ne distram impreuna..........
Totodata, astept impresiile voastre despre acasta prima saptamana cu teste din timpul facultatii.

Melancolica.....

E săptămâna cu examene şi, intr-o pauză, in care m-am oprit din invăţat, mi-a venit un chef nebun să merg in parc să ma dau in leagăn si de ce nu să mă joc.......Îmi este dor de jocurile care obişnuiam să le jucăm când eram mici......Să mă joc de-a v-aţi ascunselea prin iarbă cu copiii din cartier, să jucăm sticluţa cu otravă, să sărim aţa ...sau chiar sa ne facem corturi în spatele blocului care, la un loc, să formeze un mic orăşel......Îmi este dor de desenele animate ale copilariei cu pisici rele care aleargă după soricei dolofani sau cu fel de fel de alte animăluţe..........Din privinţa asta pot spune ca am beneficiat de o copilărie cât se poate de frumoasă.......cu multe jocuri si cu desenele pe care si acum mi le amintesc cu mare drag. Parcă imi este milă şi totodata ciuda că astăzi nu mai văd atât de mulţi copii prin faţa blocurilor jucandu-se si in acelasi timp mă intristez cand dau pe canalele cu desene animate şi nu mai vad serialele mele preferate, in locul animalutelor drăgălaşe apărând fel de fel de roboţi care distrug lumea si oameni care omoară fără să fie pedepsiţi. Mă tot întreb de fiecare dată când dau peste un serial de genul ăsta........oare copii de acum sunt fericiti cand văd aşa ceva? ......Oare le creeaza o stare de bine? .........sau ajung sa creadă că ei chiar traiesc intr-o astfel de lume?..... Oare asta nu le “rapeste” cele mai frumoase amintiri de mai tarziu?